author stringclasses 19
values | title stringlengths 4 133 | paragraph stringlengths 2 3k | word_count int64 1 502 |
|---|---|---|---|
Mihail Sebastian | Cello Viorin | Se întâlniseră din întâmplare pe Calea Victoriei. El se ducea tocmai să asculte, la un magazin de muzică din apropiere, o nouă placă de patefon pe care o înregistrase de curând și trebuia, să sosească atunci. — Vii cu mine, duduie Adriana? — Bucuroasă. Un funcționar îi duse într-o cameră de audiție la etaj și îi lăsase... | 221 |
Mihail Sebastian | Cello Viorin | Melodia se desfășura dibuitoare, ca și cum ar fi fost improvizată atunci, pe măsură ce ea o cânta. Cello Viorin o asculta liniștit. Când ea, terminând, se întoarse spre el ridicându-și în aer palmele șt arătându-le, așa cum fac copiii când au terminat o ispravă, el se apropie, îi sărută mâna și se înclină s-o îmbrățișe... | 218 |
Mihail Sebastian | Cello Viorin | El însă o crezu pe cuvânt. — Bine. Am să încerc să uit, vorbi el resemnat. Adriana se întoarse singură pe stradă. Lucrurile se întâmplaseră atât de repede, încât, coborând scările, ea se întreba dacă nu se înșelase și dacă nu înțelesese prost. Repedea renunțare a lui Viorin o descumpănea. Se întreba tristă dacă nu făcu... | 124 |
Mihail Sebastian | Soeur Denise | CÂND SE ÎNTOARSE SEARA acasă, un zgomot prea mare pentru casa aceea largă și goală o vesti din josul scării că se întâmpla ceva neobișnuit. Se auzeau pași grăbiți sus la etaj. În antret, pe cuier, erau haine pe care nu le recunoștea. Urcă repede treptele, trecu prin vreo două odăi în care nu găsi pe nimeni, strigă serv... | 201 |
Mihail Sebastian | Soeur Denise | — Lucrețio, chemă ea întinzând mâna cu gândul să o mângâie pe păr, fără a sfârși totuși gestul. Lucreția ridică obosită capul. Ochii ei vineți își pierdeau de tot culoarea sub lacrimi. Își șterse ochii cu mâneca și, privindu-se, își acoperi cu un gest de panică pulpele dezvelite. Încolo rămase cu părul ciufulit, cu cio... | 207 |
Mihail Sebastian | Soeur Denise | Într-un târziu, Paul, care, rezemat de perete și frânt parcă de la mijloc, avea o privire absentă ce nu se oprea nicăieri, vorbi ca pentru sine. — Și acum, ce o să ne facem? Vorba nu îi era adresată, dar Adriana nu pierdu prilejul acestei schimbări și ieși repede pe ușă. Era tulburată de tot ce văzuse și, fără să înțel... | 201 |
Mihail Sebastian | Soeur Denise | O ruga pe Adriana să-i cedeze lui Paul camera ei pentru acea noapte. — Nu te supăra, Adriana, dar bietul băiat e obosit de drum și nu poate să se culce astă-seară în dormitorul nevestei lui. Uite, ți-am pregătit ție canapeaua din odăiță. Adriana o urmă fără să-i răspundă. Se culcă repede, înțelegând că ceilalți vor fi ... | 205 |
Mihail Sebastian | Soeur Denise | Adriana veghe târziu și tot ce gândi atunci fu încurcat și penibil. Jocul ei de imagini senzuale o mulțumea de obicei. În noaptea aceea însă, o chinui, nu din decență, ci din cauza sentimentului că se petreceau acolo, alături de ea, lucruri triste și josnice. A doua zi, Adriana avu cu Paul o convorbire care o încurcă m... | 201 |
Mihail Sebastian | Soeur Denise | Mă săruta pe frunte în fiecare dimineață și mă lua uneori cu ea în capelă, când se ruga. Joia după-masă o vizitam la ea în chilie. Stăteam de vorbă despre școală, despre lecții. Uneori cântam amândouă la pian. Cânta frumos soeur Denise și spunea că din gură cânta și mai frumos, dar n-a vrut niciodată să-mi cânte. Spune... | 207 |
Mihail Sebastian | Soeur Denise | Poate tocmai durerea bruscă, ce o cuprindea, îi încleșta gura și o oprea să plângă. Soeur Denise moartă! Pe moment, pricepu că, dacă vrea să afle un cuvânt mai mult despre acest lucru, trebuia să-și păstreze calmul. — Ba da, știu, șopti ea tremurând, dar vezi… vezi… — Dar ceea ce nu știi și nu știam nici eu până ieri e... | 202 |
Mihail Sebastian | Soeur Denise | Fusese o călugăriță numai, dar rochia ei neagră nu avea nimic auster și vorbele ei blânde nimic religios. Uneori, când își rezema fruntea de gratiile chiliei, spre seară, avea o curată înfățișare de copil trist și nu o dată Adriana ar fi vrut s-o mângâie și să-i spună un cuvânt de înțelegere. Ce ascundea soeur Denise î... | 201 |
Mihail Sebastian | Soeur Denise | Era un aer de ceremonie acolo și Adriana își aminti de un dejun pe care îl luase mai demult în casa unei rude, a doua zi după înmormântare: aceeași deprimare căreia faptul brut de a mânca îi dădea ceva inconștient și animal. Mâncau serioși, îndârjiți, și Adriana, ascultând zgomotul pe care îl făceau maxilarele mestecân... | 203 |
Mihail Sebastian | Soeur Denise | Adriana observă gestul și îi făcu rău surâsul mutilat al Lucreției. Era în obrazul ei galben o expresie de oroare, o revoltă abia stăpânită. Bărbatul ei se folosea de prezența mamei lui și a Adrianei, pentru ca să-și siluiască nevasta. Adriana nu putu să sufere murdăria situației și se ridică brusc de la masă. Se făcu ... | 238 |
Mihail Sebastian | Soeur Denise | O ușă deschisă, un cuvânt surprins îi luminau deodată o parte a acestui mister și jocul acesta de bănuieli și ezitări o pasiona. Coborâse spre seară în salon, unde era pianul, cu gândul să cânte, dar se opri în prag: camera era obscură și dinăuntru se auzea grăbită răsuflarea a doi oameni. Într-un colț, pe dormeză, Adr... | 223 |
Mihail Sebastian | Soeur Denise | Adriana avea încredere în tactul mamei ei și, întorcându-se seara acasă, după o zi liniștitoare, petrecută pe străzi, privind galantarele și râzând de căderile patinorilor în Cișmigiu, era sigură că va găsi o căsătorie refăcută. Îl căutase zadarnic pe Cello Viorin la cafenea, unde știa că vine el uneori, dar fu oricum ... | 211 |
Mihail Sebastian | Soeur Denise | În dimineața următoare, la gară, când trenul se urni din loc, o arătare de om izbucni la fereastra vagonului și îi strigă Adrianei câteva cuvinte încurcate, din care ea nu înțelese nimic. Era Cello Viorin. În mâini avea o hârtie, pe care o agita și despre care probabil era vorba în ceea ce voia el să spună. Adriana îl ... | 201 |
Mihail Sebastian | Soeur Denise | Soeur Denise ieșise din mănăstire să ducă, în acea duminică de decembrie trecut, unei bolnave din sat lemne. Voise să taie din drum și, în loc să treacă pe podul de peste Bistrița, ca de obicei, o luase peste apa înghețată. La mijloc gheața se sparse și ea alunecă prin acel ochi, afund. Câteva zile, pletele ei blonde f... | 217 |
Mihail Sebastian | Soeur Denise | Ai învățat și așa destul. E timpul să vezi de altele decât de carte. | 14 |
Mihail Sebastian | O întoarcere și o plecare | PÂNĂ LA ÎNTOARCEREA EI LA D… Adriana nu se gândise ce întorsătură vor trebui să ia legăturile ei cu Gelu. Scurta idilă cu Cello Viorin întâi, iar mai târziu ultimele două zile de la București precipitate ca într-un vârtej tragic o făcuseră să uite de el. La D… erau însă atâtea lucruri care implicau prezența lui Gelu în... | 208 |
Mihail Sebastian | O întoarcere și o plecare | Așadar el era supărat? Cu atât mai rău. Vor avea o scenă de explicații, el îi va face reproșuri, ea se va apăra, amândoi își vor cere iertare și gata. Într-un fel Adrianei îi plăcea mai mult o asemenea revedere patetică. Femeie, știa că simplicitatea e o stare dificilă și cu primejdii. Dar așteptările ei fură dezamăgit... | 204 |
Mihail Sebastian | O întoarcere și o plecare | Vorbea calm, fără grabă, fără aluzii, îi propuse să o conducă până acasă și tot timpul pe drum fu amical, se interesă de ce făcuse ea la București, o întrebă despre drum, despre cărți citite, despre oameni cunoscuți. La poartă o lăsă cuviincios și îi repetă încă o dată că fusese foarte bucuros să o vadă. Dar Adriana nu... | 203 |
Mihail Sebastian | O întoarcere și o plecare | Totul era neutru. Ea ar fi vrut să-i vorbească despre dragostea lor. El îi povestea despre Buță. — Uite. Unul care are să te surprindă. A luat în primul rând o hotărâre eroică. Nu se mai prezintă la examenul de capacitate. La vară ar fi fost pentru a noua oară. Pe urmă a început să studieze. Nu știu lămurit ce, dar e v... | 201 |
Mihail Sebastian | O întoarcere și o plecare | De altfel Adriana știa că misterul o prinde: îi dădea o melancolie depărtată, ia care el ar fi trebuit să fie sensibil. Aștepta ca Gelu să insiste, să ceară lămuriri și vedea apropiindu-se scena de explicații, pe care o dorea și din care nu puteau ieși decât împăcați. Gelu nu stărui însă și se despărțiră fără a fi făcu... | 211 |
Mihail Sebastian | O întoarcere și o plecare | Ce să fi pus în locul acestei pasiuni care se ducea? Amorul lui Cello Viorin? Fusese o glumă care își avusese farmecul ei de o zi, acolo, într-un oraș străin, între lucruri trecătoare, în câteva clipe de vacanță. Dar Gelu era aici, îl întâlnea pe stradă, auzea vorbindu-se despre el. Totul o întorcea spre el: spaima de ... | 209 |
Mihail Sebastian | O întoarcere și o plecare | Puteau să pară uneori fără importanță, dar de ele ținea totuși dragostea noastră. Veneam la tine zilnic, îmi vorbeai despre felurite copilării, plângeai ușor, spuneai prostii și, când mă sărutai, aveai un aer mirat și virtuos, pentru care te-aș iubi încă o dată, dacă s-ar putea. Orice făceai avea pentru mine un înțeles... | 211 |
Mihail Sebastian | O întoarcere și o plecare | Adriana era singură, ceea ce mărea poate durerea ei, dar o mulțumea lipsind-o de consolări utile. De când nu se mai ducea la școală, nu-și mai întâlnea decât foarte rar camaradele. Dealtminteri, cum moartea dubioasă a lui soeur Denise fusese cunoscută în tot orașul, mamele bune nu-și mai lăsau fiicele să se ducă la Ins... | 210 |
Mihail Sebastian | O întoarcere și o plecare | Într-o seară, cum Gelu trecea singur pe o stradă dosnică, ducându-se spre casă, un automobil îl ajunse din urmă și se opri lângă el. În întuneric vocea Ceciliei Coteanu se agita păsărește: — Urcă, domnule. De când te căutăm. Nu putea să refuze, căci nu-i plăcea să facă publică o ceartă care îl privea doar pe el, Adrian... | 206 |
Mihail Sebastian | O întoarcere și o plecare | El fu zguduit de acest glas înfrânt și voi să facă un gest simplu de prietenie. Îi luă mâna. Pe urmă, fiindcă nu mai știa cum s-o lase, fără ca s-o supere pe fată, o păstră în mâna lui. Urcau acum de-a lungul Viiei vii spre pod. Noaptea era calmă. Aceeași noapte, singura, pe care o cunoscuseră acolo. Caldă, însetată, p... | 208 |
Mihail Sebastian | O întoarcere și o plecare | Adriana își rezemă capul de perne și rămase așa să urmărească pe cer cursa lor în jurul insulei. Gelu o privi atunci întâia oară și observă cu tristețe că era frumoasă. În întuneric, gâtul ei alb, luminat, mat, moale. Era lângă el ca altădată și i se părea ridicul să nu o poată îmbrățișa, fiindcă întâmplări străine voi... | 209 |
Mihail Sebastian | O întoarcere și o plecare | Vara trecu monotonă. În toamnă, Gelu plecă la București. | 9 |
Mihail Sebastian | Singură | ADRIANA ÎȘI RECĂPĂTĂ dintr-o dată liniștea. Așteptase o mare durere, se crezuse pierdută, se întrebase dacă avea să supraviețuiască plecării lui. Și nu fu nimic. Era surprinsă de marele calm ce urmă. Nici nu-i venea să creadă. Își spunea în gând, ca să se încerce: “Gelu a plecat” și aștepta să vadă dacă gândul acesta n... | 218 |
Mihail Sebastian | Singură | I se vorbi în acea vreme despre căsătorie. O cerea un doctor din oraș. Ea nu răspunse nici da, nici nu, și lăsă să se-nțeleagă că va face ce i se va cere. În oraș Adriana ieșea rar. Nu mai avea pe cine să întâlnească pe acele străzi pustii și gândul că, după niciun colț de stradă, la vitrina nici unei librării, de nică... | 222 |
Mihail Sebastian | Singură | Nici nu îl privi ca lumea. Altfel ar fi văzut că poartă același pardesiu străvechi, cu buzunarele pline cu cărți, aceeași șapcă de liceu roasă și l-ar fi părăsit repede, rușinată să rămână în mijlocul străzii, în văzul tuturora, lângă el. Buță vorbi tărăgănat și leneș. Lipsise din oraș. Avusese o afacere de curând, und... | 207 |
Mihail Sebastian | Singură | Ar fi vrut să-i vorbească Adrianei, așa cum el nu știa vorbi: simplu, lăsat în voia tristeții lui, adevărat. Dar se încurcă după o ezitare orgolioasă și schimbă sensul cuvintelor lui, subit, așa cum un ac întors schimbă mersul unui tren de pe o linie pe alta. — Poate că ai dreptate pentru dumneata, domnișoară Dunea. În... | 202 |
Mihail Sebastian | Singură | Se opri iar că să marcheze însemnătatea cuvintelor ce aveau să urmeze. — Ai văzut dumneata vreodată o ruletă? Adriana întârzie răspunsul, neștiind dacă nu e o glumă. — Da. — Ți se pare că e un joc de noroc. — Evident. — E evident poate, dar nu e deloc sigur. Căci bunăoară este evident că soarele se mișcă în jurul pămân... | 204 |
Mihail Sebastian | Singură | Nu, Buță nu era nebun, dar, oricum, misterul lui trecea dincolo de așteptări. Nu-i răspunse deci și încercă să schimbe vorba. El înțelese, îi spuse cu jumătate gură ziua bună și plecă înainte, netulburat, fără a întoarce capul, ca un om care știe bine încotro merge. Adriana îl privi din urmă câteva clipe. Se gândea cu ... | 237 |
Mihail Sebastian | Singură | Săptămânile treceau agale. Nicio veste de la Gelu. O singură dată Adriana primi o carte ilustrată cu salutările și semnătura de rigoare, scrise în grabă cu creionul pe verso și ea, care îl știa pe Gelu ordonat, văzu în neîngrijirea aceasta schimbări pe care nici un îndrăznea să le bănuiască. Ținuse vreme multă cartea a... | 216 |
Mihail Sebastian | Singură | Poate că altfel, fără această tristețe, viața ar fi fost mai greu de dus, mediocră cum era, lipsită de accidente, goală de sens. Adriana trăia în amintirile ei ca într-o altă existență și număra zilele după un calendar unde erau înscrise aniversări personale pe care le sărbătorea ea singură în felul ei. Se chinuia să r... | 212 |
Mihail Sebastian | Singură | Fiindcă, într-un singur ceas, la aburul unei cești de ceai, ea retrăia, de la un capăt la altul, o viață din care nimeni nu mai putea să evadeze, după cum nimeni nu mai poate să evadeze din amanții zugrăviți pe tablouri. În această perioadă de resemnare, sosi într-o zi, neașteptată, o scrisoare din partea lui Gelu. Scr... | 129 |
Mihail Sebastian | Cântecele blondei Agnes | ÎNTR-ADEVĂR GELU ÎI FUSESE prezentat lui Viorin, întâmplător, în casa unor prieteni comuni. Ferdinand Graz, un mecanician neamț meloman, care îi era coleg la un curs liber de matematici, îl întoarse pe Gelu într-o seară să asculte un concert de familie. El cânta la flaut, iar nevastă-sa – săsoaică blondă dintr-un burg ... | 204 |
Mihail Sebastian | Cântecele blondei Agnes | Era semnalul de începere și atunci Viorin își lua locul la pian, Graz își pregătea flautul, nevasta, lui își proptea de pieptul ei opulent vioara. Gelu asculta cu plăcere, deși acest tablou de familie i se părea puțin naiv în armonia lui. Femeia, o Gretchen îngrășată, bătea tactul cu piciorul (un picior lat, încălțat c... | 218 |
Mihail Sebastian | Cântecele blondei Agnes | — Ce-ar fi să cântați Cântecele blondei Agnes, propuse Gelu pentru variație. Ferdinand Graz acceptă cu entuziasm și Viorin încercă primele acorduri. Dar nevasta lui Ferdinand lovi scurt cu arcușul în pupitru și spuse retezător: — Nu. Bărbații se uitară unul la altul și se supuseră. Femeia le deschise fiecăruia în parte... | 218 |
Mihail Sebastian | Cântecele blondei Agnes | — Da, domnule, e curios și poate greu de crezut, dar cântecele acestea ale lui Agnes sunt cea mai grea durere a mea. Dumneata și alții ca dumneata nu vedeți în ele decât o bucată de muzică frumoasă sau urâtă. Pentru mine însă asta nu are nicio importanță. Căci Agnes a existat. Te-ai gândit dumneata, care spui că-mi adm... | 205 |
Mihail Sebastian | Cântecele blondei Agnes | Era o fată blondă, înaltă, miraculos de frumoasă. O cunoscusem într-un salon monden și nu o luam în seamă. Credeam și am crezut până la moartea ei că era o domnișoară frivolă, căreia îi place să flirteze cu oamenii celebri. Mi-a spus de câteva ori că mă iubește. N-am crezut-o. Mi-a scris lungi scrisori disperate, prin ... | 208 |
Mihail Sebastian | Cântecele blondei Agnes | Admirație și glorie? Hm! Mizerie. Dacă ai ști, dacă ai putea pierde pentru o singură clipă liniștea dumitale de om satisfăcut și dacă… Dar de ce stau eu să-ți povestesc toate astea. Du-te domnule, și te culcă. Noapte bună! Viorin se întoarse scurt pe călcâi și se pierdu cu pași repezi după colț. A doua zi, la facultate... | 202 |
Mihail Sebastian | Cântecele blondei Agnes | E un nume care trebuie să-ți fie cunoscut. Ia gândește-te. Gelu îl privi lung, neîndrăznind să creadă. — N-ai să mă faci să cred că nevasta dumitale e… În sfârșit că Viorin… — Ba da. Agnes e Agnes și cântecele lui Viorin au fost scrise pentru ea. Sunt vreo 6 ani de atunci. Ne mutaserăm tocmai la București și nevastă-me... | 219 |
Mihail Sebastian | Cântecele blondei Agnes | La ce bun să fi făcut atâta scandal? Mie Viorin mi-a fost drag și am lăsat lucrurile să treacă în voia lor. De atunci n-a mai fost vorba de amor și am rămas buni prieteni. Numai că, disperat, Viorin a scris: Cântecele pentru blonda Agnes. Le cunoști, nu-i așa? După părerea mea mai frumoase lieduri nici Schumann n-a scr... | 216 |
Mihail Sebastian | Cântecele blondei Agnes | Ei bine, Viorin îl are și asta ajunge pentru ca să mă închin în fața lui, uite așa, până la pământ. Iartă-i și dumneata naivitățile. Ferdinand Graz avea dreptate. Oricât de ridiculă era istoria acestui amor, Gelu simți instinctiv o caldă simpatie pentru Viorin. Ar fi trebuit să râdă gândindu-se la opulenta lui zână, la... | 207 |
Mihail Sebastian | Cântecele blondei Agnes | Deodată văd un Rolls-Roice, se oprește drept înaintea mea și de la volan o doamnă îmi face semn cu mâna. Nu o cunoșteam și credeam că i se adresează altcuiva. Mă uit curios pe de lături și nu văd pe nimeni. Atunci femeia coboară din automobil și se îndreaptă către mine. “Domnule Viorin, îmi spune ea, fă-mi plăcerea și ... | 217 |
Mihail Sebastian | Cântecele blondei Agnes | — Am cunoscut multe femei, dar niciuna nu mi-a lăsat o amintire mai emoționantă decât o tânără provincială, pe care am văzut-o acum un an aici la București. Am fost prieteni și cine știe dacă până la urmă n-am fi fost amanți! Îndeobște mă feresc de “admiratoare”. Fata asta însă, de cum mi-a trecut pragul, mi-a plăcut. ... | 212 |
Mihail Sebastian | Cântecele blondei Agnes | Pe urmă, într-o zi, a fugit. Cred că a plecat de teamă. Când am aflat, era prea târziu. În noaptea aceea n-am dormit: am scris atunci un cântec de dragoste, cum nu cred să fi scris al doilea. Dimineața am alergat la gară și abia am avut timp să i-l întind prin fereastra vagonului, care se urnea tocmai din loc. Era bună... | 81 |
Mihail Sebastian | Buță prizonier | ADRIANA AȘTEPTA CU TEAMĂ întoarcerea lui Gelu la D… Întâlnirea lui cu Cello Viorin o neliniștea. Dacă vor fi vorbit despre ea? Dacă Gelu la întoarcere îi va cere lămuriri asupra unor lucruri pe care ea altădată le tăinuise? Se gândi să-i scrie, ca să-i povestească tot și să-l prevină. În fond nu se întâmplase nimic ser... | 216 |
Mihail Sebastian | Buță prizonier | Scenele tari cu exclamații și replici violente, Adriana le suporta mai ușor decât această surdă înveninare de fiecare ceas. De aceea, o dată, fără a fi premeditat, Adriana izbucni. — Gelule, spune-mi ce ți-a povestit Viorin despre mine? Un moment, Gelu fu ispitit să răspundă cu perfidie: “Viorin? dar de unde îl cunoști... | 201 |
Mihail Sebastian | Buță prizonier | El vorbi, mereu calm. — Poate că ai dreptate, Adriana. Sigur că ai dreptate. Viorin a mințit, fiindcă așa minte el de obicei. Ei și? Se schimbă cu asta ceva? Am eu nevoie de investigații? Ai tu nevoie de scuze? Tu nu înțelegi că din momentul în care întâmplarea asta a fost cu putință tot restul nu mai interesează? Că t... | 201 |
Mihail Sebastian | Buță prizonier | Eu aveam nevoie numai de o anumită împăcare intimă, pe care nu mai o am. Ești tu în stare să o clădești din nou cu “argumente?” Dacă ai ști ce oroare am de bănuieli și confruntări și dezmințiri? Îți poți tu imagina prăpastia care există între pur și impur? Te-ai cutremura poate. E ceva absolut și fără putință de întoar... | 232 |
Mihail Sebastian | Buță prizonier | Pețitori de tot felul treceau zilnic aproape prin casă. Într-adevăr, Adriana răspunse părinților ei că nu refuză să se mărite. Doamna Dunea cerceta acum cu vigilență titlurile pretendenților. Ezita între doi mai ales, dar Adriana, nevoind să-i vină în ajutor cu o părere, sub pretext că ei oricine îi era totuna, decizia... | 208 |
Mihail Sebastian | Buță prizonier | Soarta lui Buță semăna puțin cu soarta dulăilor de mahala, care umblă ani întregi pe străzile târgului, liberi și lățoși, până când într-o zi, în aplauzele copiilor, în huiduielile gospodinelor și chelălăitul câinilor din cotigă, lațul hingherului li se strânge deodată după gât. | 43 |
Mihail Sebastian | Într-o zi de iulie… | ÎNTR-O ZI DE IULIE, CUM GELU ieșise în oraș să se plimbe, o voce cunoscută îl strigă pe nume din depărtare, de la colțul străzii. Se întoarse surprins și văzu venind spre el o femeie tânără, pe care nu o recunoștea, dar care desigur nu era străină, căci îi făcea semne amicale cu mâna. Nu vedea din depărtare decât o roc... | 204 |
Mihail Sebastian | Într-o zi de iulie… | Nu înceta să se mire. O măsură cu o privire directă, care ar fi fost agresivă și supărătoare, dacă n-ar fi avut în același timp o nuanță de imensă uimire. Adriana nu știu să răspundă întrebărilor lui. — Nu, te asigur, nu văd niciun fel de schimbare. Și m-am uitat bine în oglindă, te rog să mă crezi. Sau… știu eu? Poate... | 210 |
Mihail Sebastian | Într-o zi de iulie… | Era mai puțin suplă decât înainte, dar avea o expresie de mare liniște fizică, de odihnă totală. Tot corpul părea să se desfacă dintr-o strânsoare și să se potrivească după mișcări instinctive. — Mergi, Adriana, mergi. Fata se oprea din când în când, nedumerită, întorcea capul și îl întreba din ochi. — Încă? — Da. Merg... | 222 |
Mihail Sebastian | Într-o zi de iulie… | O luară după colț, înapoi spre casa Adrianei. Abia în fața porții băgară de seamă că se întorseseră. Trecură amândoi pragul, nesiguri de ce avea să se întâmple. Când ușa se închise în urma lor, căzură unul în brațele celuilalt. Carnea fetei era fierbinte, părul avea o aromă neștiută. Sub rochie, trupul se desfăcea din ... | 213 |
Mihail Sebastian | Într-o zi de iulie… | Nu se recunoșteau și bucuria lor era amestecată cu un sentiment de continuă mirare. — Ești o iubită nouă, Adriana. Îți mai rămâne doar numele și gestul liniștit cu care îți mângâi fruntea. Exagera, desigur. Căci îi mai rămânea Adrianei același lob de ureche mică, subțire, slab desemnată, pe care buzele lui o căutau sub... | 226 |
Mihail Sebastian | Într-o zi de iulie… | Ea ar fi vrut să fie iubită mediocru, fără accese de mare patimă, dar de asemeni fără căderi subite și lungi, să fie iubită cu o dragoste zilnică, sigură, așezată. În fata pasiunii lui prea vii, ea avea un gest ascuns de ezitare, asemănător surâsului descurajat al oamenilor triști, când le dai o veste în care le e team... | 235 |
Mihail Sebastian | Într-o zi de iulie… | Era o frumusețe ca a serilor de vară, fixă, adâncă, fără treceri nesimțite, fără schimbări și nuanțe. Numai uneori o înfiora gândul că totul se poate sfârși. | 27 |
Mihail Sebastian | Rochia neagră | FOARTE TÂRZIU, ÎNTR-O VREME în care lucrurile erau de mult așezate și iubirea lor sfârșită, Adriana avea să încerce a-și aminti amănunțit zilele acelei veri, fără să izbutească totuși să vadă ceva cu precizie. Acolo memoria ei se oprea brusc, sărind două luni de viață și reîncepând pe urmă numaidecât din toamna acelui ... | 246 |
Mihail Sebastian | Rochia neagră | Câtă vreme Gelu rămăsese la D… prezența lui fizică dovedea oarecum realitatea acelei fericiri. Dar mai târziu, după întoarcerea lui la studii, la București, Adriana, rămasă singură, avu lămurită senzație de a fi la capătul unui vis ce se sfârșește și încă o dată se resemna să creadă în moartea amorului lor. Nu îndrăzne... | 219 |
Mihail Sebastian | Rochia neagră | Purta în acea zi de decembrie o rochie neagră, lungă, cu două revere înguste de mătase galbenă, ce desemna oblic decolteul, auster în rochia cea neagră, mulată drept pe șolduri și căzând – cum se purta în acel an – rotundă și arcuită în jos, după genunchi. Părea puțin surprinsă când el, luând-o în brațe, își lipi obraz... | 213 |
Mihail Sebastian | Rochia neagră | În hainele bine tăiate, pe care le purta cu oarecare neglijență, era înalt și dădea o impresie de forță reținută și de tinerețe fizică puțin stingherită parcă de propriile ei puteri, dar sinceră, nouă, împăcată. — Te-ai făcut frumos, Gelule, îi spunea plimbându-și degetul arătător pe sprâncenele pe care el le avea arcu... | 225 |
Mihail Sebastian | Rochia neagră | Dacă buzele, despărțindu-se, se rupeau prea brusc, dacă îmbrățișarea, fusese stângace și sărutul neterminat cum trebuie, îl reîncepeau de la capăt, cu seriozitate, ca și cum ar fi trebuit să îndeplinească un lucru exact, ca și cum, dincolo de plăcerea lor, ei aveau să desăvârșească ceva rotund, perfect, mare și întreg ... | 208 |
Mihail Sebastian | Rochia neagră | — Îl mai vezi pe Cello Viorin? — Da, uneori, la București. Suntem prieteni. Adriana se sili să râdă, cu o intenție de ironie, căci această prietenie între Gelu și Viorin îi era penibilă, ca o alianță împotriva ei. — Când spun că suntem prieteni, vreau să spun că nu suntem dușmani. Viorin e amuzant. Uneori înduioșător. ... | 218 |
Mihail Sebastian | Rochia neagră | Își aminti atunci că are într-un dulap între mai multe hârtii uitate un manuscris de-al lui Viorin, cântecul pe care i-l dăduse el, cu doi ani în urmă, la plecarea ei din București. Căută și găsi hârtia aceea: era boțită și ruptă la colțuri, dar notele se mai puteau citi. — Să-l încerc? Gelu se apropie curios de pian, ... | 220 |
Mihail Sebastian | Rochia neagră | — Nu știu. Crede-mă. Chiar în timpul Crăciunului doamna Dunea plecă la București unde o telegramă a surorii ei o chema neapărat. Menajul Lucreției și al lui Paul Mlădoianu, care până atunci avusese parcă o perioadă de calm relativ, intra iar în criză. Se vorbea de divorț și doamna Dunea era ultima nădejde de împăcare. ... | 228 |
Mihail Sebastian | Rochia neagră | Dar așa, rămânea acolo, în cadrul alb al ferestrelor înzăpezite, un accent de joc sprinten, care, dacă nu era cast în gesturi, era cast în intenții și în sincera lui rezonanță sufletească. Gelu o purta pe brațe pe Adriana, de la masa lor de ceai la dormeză și înainte de a o arunca între perne ca pe o tânără panteră ado... | 181 |
Mihail Sebastian | Strada Cerbului | GENIUL BUN AL DOAMNEI Dunea aranjase încă o dată lucrurile în menajul Paul - Lucreția. Cu destulă greutate căsnicia amenințată fusese din nou refăcută, convalescentă desigur, debilă încă, amenințată la fiece pas, dar oricum pusă pe picioare. Doamna Dunea socoti că tânără pereche are nevoie, pentru a-și modera luptele i... | 214 |
Mihail Sebastian | Strada Cerbului | Coborau pe Bulevardul Elisabeta spre Cișmigiu și schimbau cuvinte întâmplătoare despre orice le ieșea în cale, jucându-se cu vorbele cum s-ar fi jucat cu bulgării de zăpadă. Se opreau să vadă fotografiile la cinematografele din drum, să citească cu glas tare afișele, să se mire de fructele fabuloase ce se vedeau în lăz... | 210 |
Mihail Sebastian | Strada Cerbului | Omul avusese un gest de uimire, se oprise în loc și era gata să se îndrepte către ei, când Adriana își continuă drumul, trăgându-l după ea discret, dar autoritară, pe Gelu, ca nu cumva el să se oprească.) Gelu era și el bucuros de aceste plimbări comune dar, gândindu-se la serile lor de la D… ar fi vrut s-o aibă iar al... | 210 |
Mihail Sebastian | Strada Cerbului | Trebuia așadar să fie mulțumiți cu ceasurile puține și grăbite ale plimbărilor pe stradă, ale spectacolelor, ale expozițiilor vizitate în doi, și Adriana punea toată afecția ei pentru ca din aceste întâlniri în cadru anonim să facă ceva personal, intim, care să le aparțină numai lor, care să-i bucure numai pe ei. De ce... | 207 |
Mihail Sebastian | Strada Cerbului | Totuși Adriana veni. Într-o zi în care gândul acesta îi trecu întâmplător prin minte și în care luă hotărârea de a se duce așa cum lua ea de obicei hotărârile; fără ca vreun motiv aparent, fără ca ceva nou să fi intervenit în socotelile ei, cu simplul sentiment că avea să facă ceva ce trebuia făcut. Nu-l găsi pe Gelu a... | 207 |
Mihail Sebastian | Strada Cerbului | Odată, când Gelu fusese într-o iarnă bolnav, ea își luase inima în dinți și bătuse la ușa lui să ceară vești. Cineva, o femeie bătrână, din familie poate, îi răspunsese bănuitoare din prag și îi închisese pe urmă ușa în față, lăsând-o pe ea deznădăjduită ca la o margine de lume. Își amintea acum de toate acestea și era... | 213 |
Mihail Sebastian | Strada Cerbului | Strada Cerbului. Avea în pragul ei o mică piațetă rotundă, cu vagi intenții de scuar, dar care părea mai mult o curte de casă particulară. Drept în centru, se ridica pe un stâlp strâmb un candelabru cu trei becuri de gaz, din care numai unul ardea seara cu o flacără albastră, nesigură. De acolo strada se vedea nudă, sc... | 236 |
Mihail Sebastian | Strada Cerbului | Iarna avea pe ulița aceea ceva fabulos ca în poveștile de stepă, proporții mari de legendă ca în iernile imense de la țară. În căldura odăii trupul Adrianei se mișca leneș, fără încordare, cu o molcomă întindere de animal tânăr, pe care somnul îl ajunge din urmă și îl învinge. Dacă se rezema de teracotă sau dacă se opr... | 256 |
Mihail Sebastian | Strada Cerbului | Se apropia totuși uneori de masă și urmărea din spatele lui, cu oarecare admirație naivă, jocul compasului pe hârtie. Gelu o lua pe genunchi și îi spunea vorbe de dragoste, care nu însemnau nimic. — Ce mică ești tu, fată dragă, și cum nu te recunosc în casă. Pe stradă mă tem de tine. În blană, ascunsă în guler ca o mic... | 201 |
Mihail Sebastian | Strada Cerbului | — Degeaba vrei tu să mă necăjești că n-ai să fi niciodată atât de frumoasă cât una din spiralele mele. Afirmație pe care ea ar fi vrut să o spulbere imediat, desfăcându-și rochia și rămânând albă înainte, gata să înfrunte comparația cu spiralele lui de hârtie și tuș, dacă n-ar fi fost prea târziu, dacă n-ar fi trebuit ... | 206 |
Mihail Sebastian | Strada Cerbului | — Ai la mine, domnule Viorin – îi spuse ea între altele, fiindcă îl vedea abătut și știind prin Gelu cât de prost îi mergea în acea vreme, voia să-i spună ceva drăguț și încurajator – ai la mine un cântec vechi, pe care mi l-ai dat mai demult. E una din cele mai frumoase melodii din câte cunosc. Nu vrei să ți-l înapoie... | 204 |
Mihail Sebastian | Strada Cerbului | Știu eu unde sfârșește la el poza și unde începe sinceritatea adevărată? Unde sfârșește Tache Poporeață și unde începe Cello Viorin? Dar să-l lăsăm mai bine… Și îl lăsau pe el, cum îi lăsau pe atâția alții, fiindcă nimic nu avea un interes real în viața lor de fiecare zi, care se strângea între ei doi, în afara faptulu... | 104 |
Mihail Sebastian | Elisabeta îngrășată | PE NEAȘTEPTATE, ADRIANA trebui să se întoarcă la D… Era totuși simplu și de prevăzut: Paul și Lucreția divorțau. De astă dată în mod hotărât, fără nicio putință de împăcare. Doi ani aproape trăiseră o viață oribilă de tortură zilnică, la început în văzul lumii, pe urmă cu anumită resemnare și cu dorința de a-și ascunde... | 205 |
Mihail Sebastian | Elisabeta îngrășată | După ce primele formalități ale divorțului fură împlinite, Lucreția plecă în Bucovina să îngenuncheze la mormântul lui soeur Denise. Lumea spunea că avea de gând să se călugărească, lucru care totuși nu se întâmplă. Desigur, divorțul acesta era urmat de o seamă de complicații și schimbări familiale. Cea mai tristă era ... | 220 |
Mihail Sebastian | Elisabeta îngrășată | Fu un război de atacuri zilnice, care trebuia să-l înfrângă pe adversar, în speță doamna Dunea, prin uzură. Gelu nu știu nimic despre eforturile eroice ale iubitei lui, care dealtminteri voia să-i păstreze până la urmă surpriza. Primi doar o scrisoare prin care Adriana îi cerea să ia anumite informații și să i le comun... | 207 |
Mihail Sebastian | Elisabeta îngrășată | Păi asemenea protectori ai d-ta?, îl certă jovial inspectorul, comunicându-i vestea cea bună. Gelu îi scrise îndată Adrianei. Trecură două săptămâni fără a primi vreun cuvânt și, tocmai când credea că fata va fi renunțat la planul ei, într-o bună dimineață primi o telegramă. Îi anunța sosirea pentru seara aceea și îl r... | 201 |
Mihail Sebastian | Elisabeta îngrășată | Nu citise, el chiar cu o zi înainte că în regiunea Siretului circulația era întreruptă și liniile înzăpezite? Erau, ce e dreptul, vreo 120 de kilometri de la gura Siretului până la linia ferată D… — București, dar nu poți ști niciodată unde se termină o înzăpezire. Oricum, el își lua toate precauțiile și întrebă de cât... | 218 |
Mihail Sebastian | Elisabeta îngrășată | Și nici un îl interesa. Dar în momentul acela, fiindcă reclama prosopului Iliescu-Bardă îi schimba deodată șirul gândurilor și fiindcă perspectiva celor 12 ceasuri de așteptare febrilă îl înspăimânta, primi ușor gândul care îi trecu întâmplător prin minte: “Dacă m-aș duce să o văd pe Elisabeta?” Coborî din tramvai, tre... | 254 |
Mihail Sebastian | Elisabeta îngrășată | Femeia nu înțelese sau nu voi să înțeleagă. Vorbea despre grijile ei, despre bărbatul ei, despre relațiile și rochiile ei. Uneori, când amintea o întâmplare din trecut de la D… dinaintea căsătoriei, părea că în privirea ei ștearsă tresărea o scurtă lumină ce îi dilata pupila. Dar lucirea aceasta se stingea repede. După... | 217 |
Mihail Sebastian | Elisabeta îngrășată | Spuse cuvintele apăsat, privindu-i pe amândoi în față, ca să nu mai fie nicio îndoială asupra intenției lui de a-i jigni și aștepta liniștit să fie dat afară. Nu se întâmplă însă nimic. Amândoi se așezară la masă și îl poftiră să facă același lucru. Lui nu-i venea să creadă. Își dădea însă seama că totul era firesc, od... | 203 |
Mihail Sebastian | Elisabeta îngrășată | Numai nevesti-mii i-am dat câteva perechi. Ia, arată, dragă, chiloții tăi. — Nu sunt deloc curios, spuse Gelu încurcat. — Fii fără grijă, că nu ți-i arată ea pe ăi după ea. Șmechere! Elisabeta scoase dintr-un dulap un vraf de mătăsuri și îl puse înaintea lui Gelu, care, mașinal, conștient însă de ridiculul enorm al ges... | 269 |
Mihail Sebastian | Elisabeta îngrășată | Dar nu. Surâsul Elisabetei era mulțumit și nu ascundea nimic decât buna satisfacție de a trăi. “Ar fi Elisabeta capabilă de adulter?” se întrebă Gelu privind-o și tot el își răspunse că nu. Pentru asta o femeie trebuie să aibă imaginație și era tocmai coarda care plesnise. Ieși de acolo necăjit, de o tristețe nepersona... | 192 |
Mihail Sebastian | Nopțile cele dintâi și cele din urmă | SE ÎNTORCEAU ÎNTR-O SEARA de la un concert. Era devreme încă și întârziau pe străzi, deși era frig și umed. Le venea greu să se despartă după cele două ceasuri petrecute împreună, în sala de spectacol de unde ieșeau. În jurul lor perechi grăbite treceau spre case, pe care Adriana le vedea idilic, cu fotolii largi, cu u... | 225 |
Mihail Sebastian | Nopțile cele dintâi și cele din urmă | Urcă scările cunoscute, aprinse lumina, se apropie de fereastră să privească de acolo casele adormite în zăpadă. Anotimpul se oprea în pragul casei. Era cald în odaie, lucrurile erau prietenoase, lumina becului desemna pe masa lui o circumferință albă și, în jur, un mare cerc de slabă obscuritate. Adriana își scoase ma... | 204 |
Mihail Sebastian | Nopțile cele dintâi și cele din urmă | — Stinge lumina, Gelule. Acum flacăra din sobă bătea luminoasă înainte, împărțind odaia în două: de o parte un întuneric negru deplin, de alta o lumină tare de scurtă văpaie. Adriana se ascunse într-un colț aproape de pat. Gelu rămase la locul lui nemișcat, cu fața spre flăcări, liniștit, așa cum sunt oamenii la o înto... | 220 |
Mihail Sebastian | Nopțile cele dintâi și cele din urmă | Al ei era sperios, tremurător și se împletea în jurul lui cu o căutare oarbă de plantă. Ar fi vrut să rămână așa lângă el, nemișcată, cu capul pe umărul lui gol, înfiorată de liniștea acelui trup, intimidată de puterea lui reținută, fericită de faptul de a se ști mică, fragilă, pieritoare, în vecinătatea lui. Dar îi si... | 275 |
Mihail Sebastian | Nopțile cele dintâi și cele din urmă | Pe urmă jocul reîncepu la fel, nesigur, primejdios, ocolind deznodământul atunci când el părea de neînlăturat, adulmecându-l atunci când se depărta. În zori, obosită, Adriana se supuse. Seara îi găsi pe amândoi în același pat, îmbrățișați într-un fel de amețeală care nu era somn și care nu era oboseală. Trupurile lor d... | 210 |
Subsets and Splits
No community queries yet
The top public SQL queries from the community will appear here once available.